Viitorul educației în Transilvania

Cele trei paneluri și cele două prelegeri ale conferinței MCC de la Cluj au abordat subiectul din perspective diferite, dar au ajuns la aceeași concluzie: educația din Transilvania dispune de rigoare curriculară, de profesori dedicați și de o nevoie comunitară reală de dezvoltare. Totuși, povara examenelor, limitele motivației instituționale și obstacolele structurale frânează progresul. Direcția nu este copierea modelului finlandez sau chinez, ci luarea în serios a propriilor tradiții, comunități și elevi. Conferința MCC a oferit un cadru de dialog pentru acest parcurs.

Botond Talpas, director general MCC Transilvania, a declarat: „Suntem convinși că educația nu este un sistem static, ci un mediu în continuă transformare, modelat împreună de profesori, elevi, comunități și spațiile de învățare. MCC dorește să ofere o platformă unde perspectivele locale și internaționale se pot întâlni și unde, prin schimbul de experiențe și bune practici, pot apărea noi înțelegeri. Credem că sprijinirea talentelor nu înseamnă doar transmiterea cunoștințelor, ci și construirea de comunități în care tinerii învață să pună întrebări, să gândească și să participe responsabil la modelarea propriului mediu.”

În prelegerea de deschidere, expertul britanic în educație și istoric Dr. Nicholas Tate a subliniat rolul central al funcției educative și formative a școlilor. El a accentuat că nu trebuie uitată misiunea fundamentală a școlii – transmiterea cunoștințelor și formarea –, care trebuie reinterpretată într-o lume în continuă schimbare, și a avertizat asupra riscului ca sarcinile suplimentare atribuite școlilor să împovăreze instituțiile în detrimentul acestei misiuni.

Panelul 1: Pedagogia gândirii critice și formarea prin dezbatere

Invitați: Dr. Marco Crivellaro, coordonator de bibliotecă și cercetare la American Community Schools din Atena, cercetător invitat al MCC; Zoltán Hajdú, directorul Liceului Teoretic „Bolyai Farkas” din Târgu Mureș; precum și Róbert Gyarmati, antrenor de dezbateri în cadrul MCC. Panelul a fost moderat de Balázs Kató, stagiar în MCC.

Discuția s-a organizat în jurul a trei întrebări interconectate: cum poate elevul să distingă convingerile de fapte în era exploziei informaționale; ce înseamnă autonomia elevului în viața școlară de zi cu zi; și ce poate oferi formarea în dezbatere elevului obișnuit, chiar dacă acesta nu va urca niciodată pe un podium competițional.

Dr. Marco Crivellaro a deschis cu un paradox: omul secolului XXI este mai bine informat decât orice generație anterioară, și totuși, probabil, cel mai puțin bine orientat. Ca exemplu: în decembrie 2025, doar în Regatul Unit și în America de Nord au apărut aproape 20.000 de titluri noi în limba engleză într-o singură lună — de șapte ori mai mult decât poate citi un om într-o viață — iar revistele științifice au publicat lunar peste 200.000 de articole la nivel global. Gravitatea paradoxului a fost ilustrată printr-un simptom contemporan: numărul adepților teoriei Pământului plat nu a fost niciodată atât de mare ca în prezent, deși încă din vremea lui Augustin se știa că Pământul este sferic. El a subliniat că elevii trebuie să învețe că informațiile au întotdeauna un punct de vedere autoral, iar pentru interpretare este esențială cunoașterea contextului istoric. Astăzi, rolul educației nu mai este transmiterea de date, ci învățarea modului în care informația trebuie legată de surse și evaluată critic.

Zoltán Hajdú a evidențiat caracterul predominant lexical al sistemului educațional din România: la 35 de ani de la schimbarea de regim, acesta este încă considerat cunoaștere. El a identificat trei obstacole care se amplifică reciproc: lipsa de timp (într-o clasă de 34 de elevi, cu 34 de ore pe săptămână și note obligatorii, nu mai rămâne spațiu pentru dezbateri autentice), presiunea centrată pe examene (atât părinții, cât și elevii se concentrează pe examenele finale, care evaluează un tip de cunoaștere depășit, bazat pe memorare) și lipsa structurală a motivației profesorilor (cadrele didactice care conduc activități extracurriculare, precum cluburile de dezbateri, o fac din propriul timp și din propriile resurse). Cu toate acestea, și-a încheiat intervenția într-o notă optimistă: începând cu anul școlar 2025–2026, legea educației din România oferă profesorilor un procent de 30% din orar ca spațiu flexibil, pe care îl pot umple cu conținut după propria apreciere.

Róbert Gyarmati a vorbit despre efectul eliberator al formatului de dezbatere parlamentară britanică: participanții nu își apără propriile convingeri, ci poziția care le este atribuită, astfel încât contraargumentarea vizează ideea, nu persoana, ceea ce îi face și pe elevii mai retrași să se deschidă. El a subliniat că, atâta timp cât cluburile de dezbateri nu devin o activitate finanțată instituțional, accesul la formarea în dezbatere va rămâne aleatoriu, iar de ea vor beneficia doar acei elevi care au norocul de a întâlni un profesor dedicat.

Panelul 2: Regândirea spațiilor educaționale, design și arhitectură în școli

Panelul a fost moderat de Ferencz Lóránd, student în Programul Universitar MCC. Invitații au fost: Prof. Dr. Anthony John Gall, decan australian al Facultății de Știința Construcțiilor Ybl Miklós din cadrul Universității Óbuda și conducătorul Școlii Doctorale de Arhitectură; Simona Baciu, fondatoarea Transylvania College și președinta InIm Institute, specializat în sănătatea mintală în mediul școlar; Balázs-Bécsi Attila, directorul Fundației Téka; precum și Jáger-Lőrincz Orsolya, director de investiții imobiliare la MCC. 

Întrebările principale ale panelului au fost: cum influențează proprietățile fizice ale spațiului școlar (lumina, sunetul, calitatea aerului, organizarea) performanța și starea de bine a elevilor, ce putem învăța din depășirea moștenirii comuniste și cum poate deveni un proiect de renovare o forță de construire a comunității.

Prof. Dr. Anthony John Gall a prezentat, într-o perspectivă istorică, faptul că arhitectura școlară a evoluat întotdeauna mai lent decât pedagogia. La cumpăna secolelor XIX–XX, în regiune a început un val fără precedent de construcție a școlilor: clădiri atent proiectate, decorate cu elemente artistice, care au fost ulterior înlocuite de arhitectura utilitaristă din beton a socialismului. Potrivit lui Gall, soluția nu este neapărat construirea de clădiri noi: prin proiectele studenților săi a demonstrat că pot fi create spații comunitare viabile și din resurse locale. Cea mai importantă tendință internațională este transformarea școlilor în centre comunitare: spații deschise publicului, care reunesc funcții sportive, de atelier și culturale.

Simona Baciu a descris mediul construit folosind expresia Mariei Montessori: acesta este „al treilea profesor”. Adică acel profesor pe care nu îl vedem niciodată, dar de a cărui influență nu putem scăpa. În intervenția sa a evidențiat trei factori fizici: lumina naturală (ianuarie este luna cu cele mai multe cazuri de agresivitate în școli, parțial din cauza lipsei de lumină), acustica și calitatea aerului. Ea a supervizat construirea primei clădiri educaționale verzi din România; conform experienței sale, acolo profesorii și elevii se îmbolnăvesc mai rar. La cererea publicului, a formulat și recomandări practice: acolo unde clădirea nu poate fi modificată, reorganizarea băncilor, utilizarea pereților sau chiar aducerea de perne în clasă pot aduce îmbunătățiri semnificative.

Balázs-Bécsi Attila a ilustrat, prin exemplul construcției școlii Fundației Téka din Gherla, cum un proiect poate deveni un program comunitar dacă sunt implicați părinții, elevii și localnicii: astăzi, școala funcționează nu doar ca instituție educațională, ci și ca un loc natural de întâlnire pentru comunitatea locală. El a subliniat că s-a acordat o atenție deosebită creării unui spațiu de înaltă calitate, care să răspundă nevoilor profesorilor și elevilor, pentru a atrage elevii maghiari în instituție.

Jáger-Lőrincz Orsolya a sintetizat abordarea MCC: instituția alege în mod intenționat clădiri istorice valoroase, neutilizate de decenii, deoarece „un mediu fizic de calitate are un impact real asupra modului de gândire al elevilor”. Adevărata magie, a subliniat ea, începe atunci când comunitatea se mută în aceste spații și le modelează după propria identitate.

Panelul 3: Vocea elevilor și posibilități de modelare a unei educații centrate pe elev

Panelul a fost moderat de Ugron Hanna, coordonatoarea pentru afaceri academice a MCC. Invitații au fost: Mihnea-Adrian Haiduc, președintele Consiliului Național al Elevilor (CNE); Attila Lázár, președintele Uniunii Liceenilor Maghiari din România (MAKOSz); precum și Barbara Vizsnyovszky, elevă în Programul pentru Liceeni al MCC.

Panelul a abordat o întrebare complexă: ce cred despre sistem cei pentru care acesta există? Cei trei liceeni au răspuns, pornind de la propriile experiențe, la modul în care resimt lipsa gândirii reflective, limitele reprezentării elevilor și problemele spațiului școlar. Și, de asemenea, ce ar schimba începând de mâine.

Mihnea-Adrian Haiduc a confirmat că temele discutate în panelurile anterioare reflectă fidel realitatea de zi cu zi a elevilor. Ca exemplu concret, a menționat faptul că echipamentele școlare achiziționate din fonduri europene stau, în multe locuri, nefolosite, deoarece sunt dimensionate pentru preșcolari. A prezentat structura ierarhică a CNE – de la reprezentanții de clasă, prin consiliile județene, până la nivelul național –, dar a recunoscut că tot mai puțini elevi doresc să se implice activ în reprezentare. Menținerea motivației reprezintă o provocare serioasă. Referitor la limitele reprezentării, a oferit un exemplu sugestiv: au participat la patru-cinci runde de negocieri în minister împotriva reducerii burselor, fără rezultat, însă a considerat un succes faptul că, prin presiunea comună a societății civile și a consiliilor elevilor, proiectul noului curriculum publicat în ianuarie anul acesta a fost retras.

Attila Lázár, sintetizând experiențele MAKOSz, a subliniat că „în nouă din zece cazuri nu se schimbă nimic” în urma discuțiilor cu factorii de decizie. A evidențiat în mod special obstacolul specific elevilor maghiari din Transilvania: documentele juridice sunt disponibile aproape exclusiv în limba română, iar limba română este predată în continuare elevilor maghiari ca limbă maternă – „în 2026, acesta este unul dintre cele mai mari obstacole în reprezentarea intereselor.” Barbara Vizsnyovszky a rezumat într-un singur cuvânt motto-ul conferinței: deschiderea către perspectiva celuilalt, către o sală de clasă organizată diferit și către o pedagogie alternativă. La întrebarea finală – care este acel lucru pe care l-ar schimba de mâine? – Vizsnyovszky a menționat relația profesor–elev, Haiduc mentalitatea, iar Lázár sistemul de examinare.

Prelegere de închidere – Dr. János Setényi: Păstrarea fundamentelor

Conferința a fost închisă de Dr. János Setényi, directorul Institutului de Cercetare a Învățării al MCC.

Teza centrală a prezentării sale a atras atenția asupra faptului că criza sistemelor educaționale occidentale nu este cauzată de lipsa inovației, ci de abandonarea fundamentelor, iar Europa Centrală și de Est are oportunitatea de a evita această greșeală, dezvoltând și inovând în timp ce consolidează aceste baze.

Într-o perspectivă internațională, Dr. Setényi a subliniat că, în timp ce în Europa conținutul educației a devenit un teren al disputelor sociale, China continuă să dezvolte educația în științele naturii și în domeniul clasic și ocupă deja primul loc în clasamentul publicațiilor Nature. „Aceasta nu este o chestiune ideologică. Este o chestiune a competitivității Occidentului”, a concluzionat el. Recunoscând necesitatea competenței gândirii critice, a ilustrat printr-o metaforă că „nu se poate găti gulaș din aer”, competențele devin instrumente relevante doar în posesia unor cunoștințe reale. Autodisciplina, cultivată prin teme pentru acasă și lecturi obligatorii, precum și capacitatea de gândire dezvoltată de matematică conduc, pe termen lung, la abilitatea de rezolvare a problemelor.

În prezentarea sa, cercetătorul în domeniul învățării a evidențiat două riscuri noi în tendințele internaționale: supramedicalizarea dificultăților de învățare, care infantilizează așteptările școlare, precum și respingerea clasicilor literari pe baze politice. În evaluarea sa, România, prin faptul că și-a păstrat rigoarea curriculară, se află într-un punct de plecare mai bun decât, de exemplu, Scoția, care a deconstruit sistemul etalon al fostei educații britanice prin reforme excesive.

În încheiere, el a încurajat publicul: „Fiți deschiși către lumea exterioară, filtrați ideile noi care pătrund în școală și păstrați fundamentele; învățați poezii, cântece și clasici.”