Cronica unui eșec necesar: Supplex Libellus Valachorum

Seria, curatoriată și moderată de istoricul Marius Turda, profesor la Oxford Brookes University, reunește 11 evenimente dedicate publicului larg și își propune să ofere o perspectivă comparativă și echilibrată asupra istoriei României și a Transilvaniei. Prin reunirea unor istorici români și maghiari în cadrul aceleiași discuții, inițiativa urmărește o analiză riguroasă a unor teme care, de-a lungul timpului, au generat interpretări diferite în cele două spații istoriografice.

Alături de invitații Dr. Hegedűs Nicoleta, cercetător științific la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, Dr. Valer Simion Cosma, istoric, antropolog, și director al Bibliotecii Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și Dr. Remus Câmpeanu, cercetător științific la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, discuția a arătat că petiția a reprezentat un moment în care identitatea, argumentul istoric și revendicarea politică se întâlnesc într-o formă coerentă.

Formularea revendicărilor: începuturile unei conștiințe politice

În urma instaurării stăpânirii habsburgice în Transilvania și al unirii religioase, prin care a luat naștere Biserica greco-catolică, românilor li s-au promis, prin diplomele unirii, drepturi egale cu cele ale romano-catolicilor, promisiuni care însă nu au fost puse în practică din cauza opoziției Dietei. În acest context, românii din Transilvania încep să își formuleze nu doar nemulțumirile, ci și un program.

Unul dintre punctele de plecare ale discuției a fost ideea că Supplex-ul nu apare brusc, ci este rezultatul unei tradiții de petiționare deja consolidate. Dr. Nicoleta Hegedűs a subliniat că această formă de acțiune politică era centrală pentru elitele românești: „Petiționalismul a fost, de la începuturile mișcării naționale românești, una dintre formele de luptă preferată de cei implicați.”

Figura episcopului Inocențiu Micu-Klein devine esențială în acest proces, acesta inițiind rapid o intensă activitate de petiționare, solicitând aplicarea promisiunilor din diplomele unirii și extinzând treptat revendicările de la drepturile clerului la cele ale întregii națiuni române, pe care o reprezenta, argumentând prin originea romană, vechimea și majoritatea demografică a românilor din Transilvania.

El nu doar că formulează revendicări, ci introduce un tip de argumentație care va marca întregul discurs ulterior. „El a fost primul care a folosit aceste idei ca argument politic, ca armă politică.”, explică dr. Nicoleta Hegedűs.

Latinitatea, vechimea și superioritatea numerică nu mai sunt doar elemente identitare, ci devin instrumente pentru revendicarea drepturilor. Se conturează astfel o conștiință colectivă care începe să se exprime politic, chiar dacă limbajul și cadrele conceptuale sunt încă cele ale epocii.

„Națiune”, „toleranță” și lupta pentru recunoaștere

O parte esențială a dezbaterii a fost dedicată clarificării conceptelor. Termeni precum „națiune” sau „drepturi” nu aveau sensul pe care îl atribuim astăzi.

Dr. Nicoleta Hegedűs a explicat această diferență: „Națiunile medievale nu sunt același lucru cu națiunile moderne.” În Transilvania secolului al XVIII-lea, „națiunea” era o categorie politică, definită prin accesul la privilegii, nu prin limbă sau cultură. Românii nu cereau încă drepturi individuale moderne, ci includerea în acest sistem al națiunilor recunoscute. Una dintre revendicările centrale era tocmai depășirea statutului de populație tolerată. „Una dintre primele cerințe a fost aceea ca să înceteze să-i mai numească pe români tolerați, nonadmiși, să-i considere ca cetățeni.”, explică invitații.

Această schimbare era mai degrabă simbolică, decât juridică. Ea reflecta o transformare profundă de mentalitate, în care rușinea asociată identității începe să fie înlocuită de indignare și revendicare. În acest sens, Supplex-ul marchează un moment în care identitatea devine explicit politică.

Cum funcționa sistemul și de ce a fost respins Supplex-ul

Deși bine argumentată și redactată de oameni familiarizați cu mecanismele imperiale, petiția nu a avut succesul scontat. Dr. Remus Câmpeanu precizează: „Au cerut drepturi egale cu cele ale națiunilor privilegiate […] Ei bine, nu au obținut asta.”

Explicația ține de funcționarea sistemului politic al vremii. După cum a arătat dr. Remus Câmpeanu, traseul unei petiții era lung și filtrat instituțional: „Petiția mergea așa: cancelaria aulică, consiliul de stat, împărat […] și apoi dietă.” Decizia finală aparținea Dietei Transilvaniei, care a respins cererile, invocând pericolul destabilizării ordinii existente: „nu se poate pune în pericol sistemul constituțional transilvan.”

Acest parcurs birocratic arată că petiționarea era un mecanism complex, în care revendicările erau reinterpretate la fiecare nivel instituțional, iar rezultatul depindea mai puțin de soliditatea argumentelor și mai mult de echilibrul politic dintre actorii implicați. Dr. Remus Câmpeanu explică: „Este clar că ideile au fost discutate în comun, iar petiția în sine, partea tehnică, a fost redactată de cineva care era din interior. Este foarte clar, pentru că respectă toate normele de protocol, normele juridice de adresare, argumentația, concluziile și așa mai departe, în spiritul vremii.”

Astfel, Supplex-ul eșuează ca demers imediat, dar reușește să scoată la suprafață limitele structurale ale sistemului politic transilvănean și tensiunile pe care acesta le genera.

Diversitate socială și construcție identitară

Discuția a subliniat și riscul unei interpretări simplificatoare și excesiv victimizante a trecutului românilor, arătând că societatea din Transilvania acelei epoci nu poate fi redusă la imaginea unei comunități omogene și exclusiv iobăgești. „Secolul nu este în alb și negru, cum a fost descris el în narațiunea sau în discursul istoric tradițional. N-am fost o națiune total iobăgească.”, explică dr. Remus Câmpeanu.

Deși majoritatea populației se afla în această condiție, la fel ca și alte grupuri sociale, existau deja forme de diferențiere: nobilime românească, cler privilegiat și categorii cu statut special, inclusiv în structurile de apărare ale granițelor. Astfel, societatea era mai diversă decât sugerează narațiunile tradiționale, iar această diversitate nu apare doar odată cu stăpânirea habsburgică, ci are rădăcini anterioare, ceea ce obligă la o lectură mai nuanțată a trecutului.

În același timp, ideea latinității a fost valorificată strategic în context imperial, așa cum a subliniat dr. Valer Simion Cosma, tocmai pentru că oferea un limbaj compatibil cu discursul european al epocii: „A funcționat fiind focusată pe latinitatea lor […] și s-a pliat foarte bine pe propaganda imperială.”

Astfel, concluzia serii a fost faptul că Supplex Libellus Valachorum nu este doar un document al revendicării, ci și unul al construcției identitare. El marchează momentul în care românii din Transilvania încep să se definească și să se prezinte ca actor politic legitim, chiar dacă recunoașterea acestui statut avea să mai întârzie.